"Am dat la Limba română. A fost solicitant. Nu ştiu ce notă am luat, nu vorbim înainte" spune o tânără care a venit să afle ce notă a obţinut.
După doar câteva secunde...dezamăgire. Nota nu a fost de trecere aşa că urmează depunerea contestaţiilor. Este o situaţie ce pare să fi caracterizat cea mai mare parte dintre profesorii care au susţinut definitivatul în acest an. Iar rezultatele vorbesc de la sine.
Diana Bulai, inspector general adjunct: "Din păcate anul acesta nici măcar jumătate din cei care au rămas în examen nu au reuşit să promoveze acest examen. Avem un procent de 46% doar 73 dintre cei 156 de candidaţi care au rămas în examen au reuşit să obţină nota opt".
Cei mai mulţi candidaţi au fost la învăţători şi educatoare.
Diana Bulai, inspector general adjunct: "Din păcate nu avem nici note de zece, cea mai mare notă este 9,90 la disciplina psihopedagogia specială. Cea mai mică notă, o notă de 3,60 la informatică".
Situaţia nu a fost prea diferită nici la Brăila.
Aurelia Stroie, inspector pentru dezvoltarea resurselor umane: "La Brăila au rămas în concurs 97 de concurenţi, au promovat examenul 43, unul a obţinut nota maximă, nota 10, procentul de promovare este de 44,32%".
"Oarecum nemulţumită ca să zic aşa, 7,85% când mai erau 15% şi puteam să iau 8 foarte bine. Deşi este un examen foarte greu, mulţi ne judecă dar este un examen foarte greu" spune un concurent.
"Am luat la limită opt, dar eu îi mulţumesc lui Dumnezeu că a orânduit aşa şi am luat" declară alt profesor.
În prezent nu există o statistică privind cazurile de profesori care, pentru că nu au reuşit să treaca definitivatul, au pierdut titularizarea şi vor rămâne doar suplinitori.
După rezlvarea contestaţiilor, rezultatele finale vor fi afişate pe 18 iulie. Examenul de definitivat se poate da în primii şase ani de la debut, de trei ori.
reporteri: Georgiana Ciurea, Ana-Maria Dobre
operatori: Marian Munteanu, Luigi David