Phoenix a pierdut onorabil în faţa liderului

Data publicării:
phoenix-3

Phoenix Galaţi nu a reuşit să producă surpriza în faţa liderului Ligii Naţionale de baschet feminin, Sepsi Sfântu Gheorghe. Sportivele antrenate de Eugenio Rodrigues au avut început şi au terminat bine partida, însă jucătoarele oaspete au făcut diferenţa în sferturile doi şi trei. La prima pauză, echipa din Sfântu Gheorghe avea un singur punct avans, însă până la jumătatea partidei diferenţa s-a majorat la nouă puncte. A urmat al treilea sfert, dezastruos pentru Phoenix, care a reuşit 15 puncte, în vreme ce adversarele au realizat nu mai puţin de 28 de puncte. În ultima parte a meciului, Phoenix a jucat mult mai bine şi a recuperat 13 puncte, insuficient însă pentru a reuşi o victorie de moral în faţa liderului. S-a încheiat 68 la 77, iar Phoenix trebuie să aştepte rezultatele din ultima etapă pentru a vedea de pe ce loc va aborda meciurile din play-off.

Zoran Mikes, antrenor Sepsi Sfântu Gheorghe: "În prima repriză am fost puţin agitaţi, am făcut greşeli neaşteptate care au făcut ca Phoenix să marcheze puncte uşoare, de aceea scorul a fost mai strâns. În sfertul al treilea am jucat foarte bine şi am majorat diferenţa".

Eugenio Rodrigues, antrenor Phoenix Galaţi: "Sfertul al treilea a fost foarte rău pentru noi. Nu ne-am descurcat deloc în ofensivă şi practic le-am lăsat să se distanţeze. Şi, împotriva unei echipe mai puternice, dacă o laşi să se ducă la 20 de puncte, e aproape imposibil să mai recuperezi".

Bianca Fota, jucătoare Phoenix Galaţi: "A fost o experienţă frumoasă pentru mine. Şi chiar a fost greu. Am jucat toată echipa, ne-am apărat bine, totul a fost bine. Chiar dacă am pierdut, ne-am descurcat bine".

Phoenix este în acest moment pe ultimul loc care asigură prezenţa în play-off şi speră ca în ultima etapă să mai urce o poziţie pentru a evita o confruntare inegală în sferturi cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Pentru a ajunge pe locul al şaptelea, Phoenix are nevoie de victorie în meciul de duminică cu Danzio Timişoara.

reporter: Marius Ţuca

operator: Ionuţ Mocanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...