Percheziţii la contrabandiştii de ţigări

Data publicării:
descinderi pol frontiera

Anchetatorii spun că reţeaua de contrabandă a început să funcţioneze din luna mai a anului trecut.

În urma cercetărilor făcute de poliţiştii de frontieră şi procurorii serviciului teritorial Galaţi ai DIICOT s-a stabilit că membrii grupului infracţional au adus în România şi au reuşit să vândă până acum peste 300.000 de pachete de ţigări fabricate în Republica Moldova.

Ion Irimia - cms. Ion Irimia, Poliţia de Frontieră Galaţi: "Au fost ridicate un număr de peste 4.000 de pachete de ţigări, telefoane mobile şi sume importante. De asemeni, la sediul Poliţiei de Frontieră şi la sediul DIICOT Serviciul Teritorial Galaţi vor fi aduse pentru audieri un număr de 65 de persoane".

Persoanele suspecte sunt acuzate că introduceau ţigările în România prin diverse mijloace şi le depozitau în mai multe locaţii din Galaţi.

De aici, marfa de contrabandă era distribuită şi apoi vândută prin metode foarte bine puse la punct, întreaga reţea fiind formată din zeci de persoane.

Alexandra Potrivitu - avocat: "Cred că este vorba de contrabandă şi sunt multe persoane. Reprezint câteva, deocamdată nu se ştie dacă şi poliţişti de frontieră. Încă se desfăşoară activităţi". 

Până acum anchetatorii nu au oferit şi alte informaţii legate de modul de acţiune al contrabandiştilor, cercetările fiind în plină desfăşurare.

Reporter: Adrian Obreja, Tudor Neacşu
Operator: Ionuţ Mocanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...