"În caz că nu se rezolvă vom picheta Guvernul României şi vom intra în greva foamei pentru că asta este ultima soluţie" a spus un pensionar.
Vârstnicii sunt revoltaţi că, după zeci de ani de muncă, au pensii mici care nu le ajung de la o lună la alta şi trăiesc la limita sărăciei.
"Cei mai afectaţi sunt cei care au muncit peste 25 de ani, iar cei care au pâna în 25 de ani au condiţii speciale" a declarat un bătrân.
"Vine acum momentul votării, suntem în dilemă, nu mai ştim cu cine să votăm" a spus alt vârstnic.
Pensionarii sunt nemulţumiţi de modul inechitabil de calcul al pensiilor speciale.
Vasile Panţuş, lider Alianţa Pensionarilor pentru Conciliere: "Diferenţa este destul de mare de 3 - 4 milioane, ceea ce ne determină să spunem că este o totală discriminare şi să ieşim în stradă până când toţi vom avea aceleaşi drepturi, nu prin părtiniri, nu cu încălcarea Constituţiei României".
Protestele vor continua în fiecare zi de joi pâna în săptămâna alegerilor prezidenţiale.
Dacă până pe 7 octombrie, proiectul de lege privind recalcularea pensiilor nu va fi votat în comisiile parlamentare, vârstnicii gălăţeni sunt hotărâţi să intre în greva foamei şi să picheteze Ministerul Muncii.