Începutul de an şcolar, bucuria florarilor

Data publicării:
flori

Comercianţii au apelat la tot felul de metode pentru a-şi atrage clienţii. Chiar dacă nu a fost pe placul lor, au scăzut preţurile, doar doar vor vinde toată marfa. Nici clienţii nu s-au lăsat mai prejos. Au negociat pentru fiecare leu.

"Am cumpărat trei buchete, pentru doamnele profesoare. Am dat 75 de lei. Este acceptabil" a spus o mămică.

Unii clienţi au fost chiar mulţumiţi. S-au încadrat în bugetul pentru flori, ba chiar au mai şi rămas cu bani.

"Mă aşteptam să fie mai scump astăzi. E bine. Aveam 50 de lei pregătiţi pentru flori" a declarat alt părinte.

Pentru florari este cea mai bună zi din an. O recunosc şi ei. Cu toate astea, nu sunt mulţumiţi de vânzări. Se aşteptau la mai mult.

Vasile Pârjol, comerciant: "E mai prost ca anul trecut, am vândut doar 400 de buchete".

Un trandafir a costat 5 lei, iar un fir de crin 10 lei. Buchetele mai bogate ajungeau la 25 de lei, dar au fost vândute şi cu 20.

Reporter: Adrian Obreja
Operator: Liviu Hagiu

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri