Cătălin Geru - căpitanul CSM Dunărea Galaţi: "Mă bucur că mă retrag cu cel puţin o medalie, aşa că sunt fericit...Mă retrag. Am promis că dacă ajungem în finală mă voi retrage şi am să mă retrag pentru faptul că la anul echipa sigur va fi şi mai puternică. Părerea mea. Şi atunci cred că e cazul să îi las pe cei tineri să îşi spună cuvântul, să demonstreze şi ei că merită să joace".
Oficialii CSM Dunărea sunt convinşi că pot câştiga medaliile de aur în finala cu Steaua. Pentru asta, hocheiştii de la Dunărea au nevoie de sprijinul publicului.
Marius Trandafir - antrenor secund CSM Dunărea Galaţi: "Îi aşteptăm în finală, vă aşteptăm pe toţi lângă noi să reuşim cea mai importantă performanţă din hocheiul gălăţean".
Primele două confruntări dintre Dunărea şi Steaua au loc vineri şi sâmbătă, la Cârţa. Vor urma apoi două meciuri la Galaţi, marţi şi miercuri.
Primul meci, cel de vineri, va începe la ora 17:00 şi va fi transmis în direct de DigiSport.