Gălăţenii au început bine partida şi au condus cu un gol diferenţă la pauză. În repriza a doua, însă, pe final, oaspeţii au profitat de o serie de greşeli ale handbaliştilor de la CSU şi s-au distanţat. Până la final, diferenţa a crescut la cinci goluri: 21-26.
Mihai Pantea - antrenorul CSU Danubius Galaţi: "În ultimele patru minute, de la un gol pentru ei s-au dus la 5 pe greşelile noastre. Ce să spun, asta e în primul rând lipsa de experienţă, pentru că dacă era cineva experimentat, în situaţiile pe care le-am avut, unu contra unu, ar fi înscris. La fel am păţit şi cu Focşaniul, asta e valoarea deocamdată".
În urma acestui rezultat, CSU Galaţi a rămas pe locul al treilea, însă CSM Focşani a egalat la puncte formaţia gălăţeană.
Criteriul de departajare în această competiţie favorizează echipa din Focşani, care, deşi şi-a împărţit victoriile cu CSU, are cu un gol mai mult marcat în această dublă.
Până la finalul campionatului mai sunt trei etape, iar focşănenii mai pot pierde puncte doar în ultima etapă, pe terenul celor de la Politehnica Iaşi.