Emanoil Ionel Pelin are 46 de ani şi lucrează pe un şantier naval din Coreea de Sud, unul dintre cele mai mari din lume.
A plecat din ţară în 2001 şi a locuit, pe rând, în Kongo, China şi Norvegia, iar acum stă în Coreea de Sud.
S-a întors pentru câteva zile în oraşul natal, Galaţi şi nu a venit pentru a-şi revedea prietenii, ci pentru a bate la uşa Universităţii "Dunărea de Jos".
Emanoil Ionel Pelin, sponsor: "Sunt un fost student de-al dumneavoastră care a terminat facultatea de nave în 1995. Am progresat în carieră şi m-am gândit că aş vrea să ofer o bursă pentru cel mai bun student de la facultatea de arhitectură navală din Galaţi".
Cel mai bun student va primi timp de un an, câte 100 de dolari în fiecare lună. Această sponsorizare se va face timp de 22 ani, perioada fiind legată de durata contractului pe care îl are încheiat cu Şantierul Naval din Coreea de Sud! Motivaţia gestului stă în motto-ul "Dar din dar se face Rai!"
Emanoil Ionel Pelin, sponsor: "Norocul pe care l-am avut în viaţă sau şansa, m-am gândit că trebuie să ajut pe cineva. Bănuiesc că sunt unii care au potenţial şi eu trebuie să le ofer un mic ajutor".
Pentru a pecetlui înţelegerea, bărbatul a semnat un contract cu Universitatea din Galaţi.
Emanoil Ionel Pelin, sponsor: "Semnez pentru o bursă de 100 de dolari pentru 22 de ani".
Adrian Lungu, prorector "Dunărea de Jos": "Sunt de 28 de ani în învăţământ, este primul gest de o asemena anvergură. Este remarcabil că gestul ăsta vine de la o persoană privată, fizică".
Studenţii recunosc că o astfel de sumă i-ar motiva să-şi atingă visurile.
"M-ar îndemna să nu încep un job part time care nu m-ar lăsa să mă concentrez la facultate. Dacă aş avea 100 de dolari, în cazul ăsta probabil aş învăţa şi bine" a spus un student.
"Ar fi o motivaţie destul de mare. Eu sunt din Galati, nu aş avea probleme cu cazare, dar ar fi un ajutor" a declarat alt student.
Bursa se va acorda din anul universitar 2014 - 2015.
Reporter: Georgiana Ciurea
Operator: Gelu Mormoloc
Editor web: Dana Costache