BRĂILA. CJ Brăila are un nou vicepreşedinte

Data publicării:
foto 100138

În ultima sedinţă a Consiliului Judeţean din acest an, aleşii au decis prin vot secret, cu 22 de voturi pentru şi 6 împotrivă, să-l aleagă în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Brăila pe Viorel Mortu. Reprezentantului Partidului Social Democrat i s-au mandatat şi atribuţii de preşedinte.

Vicepreşedintele liberal Ovidiu Nechita a asigurat conducerea interimară a Consiliul Judeţean Brăila timp de aproape 5 luni, după ce preşedintele suspendat al instituţiei, Gheorghe Bunea Stancu a intrat în atenţia justiţiei în luna august. Cât despre noul ales, Viorel Mortu, acesta este la al treilea mandat de consilier judeţean. Este profesor de limba şi literatura română, are 65 de ani şi a fost la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila timp de 8 ani.

Viorel Mortu vicepreşedinte CJ Brăila: "Priorităţle acestui interimat sunt numeroase din mai multe puncte de vedere. În primul rând, în ultimele 5 luni au fost foarte multe lucruri întârziate, tărăgănate, aşa mai puţin academic spus, sau făcute greşit. De asemenea, iarna se va exprima în ianuarie şi februarie şi va trebui să avem o soluţie pe care nu o avem definitivă încă, la problema deszăpezirii."

Consilierii au aprobat în unanimitate şi proiectul de hotărâre privind asocierea Consiliului Judeţean cu unităţile administrativ-teritoriale, în vederea finanţării şi realizării în comun a activităţii de deszăpezire a drumurilor judeţene în perioada 1 decembrie - 31 martie 2015. Până în prezent, din cele 44 de unităţi administrativ-teritoriale, doar 13 au confimat asocierea cu Consiliul Judeţean.

Reporter: Ana-Maria Dobre
Operator: Luigi David

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri