BRĂILA. 20 de ani de "Hariclea Darclee"

Data publicării:
haricleea darcle

Soprane, mezzosoprane, tenori și baritoni din 21 de țări, de pe cinci continente se vor "duela" pe scena Teatrului "Maria Filotti" în cadrul festivalului omagial Hariclea Darclee.

Deschiderea festivă a avut loc marți seară, când participanții au salutat marele public și au tras la sorți ordinea în care vor cânta.

Alan Willis-tenor S.U.A.: "Bună, sunt Alan Willis, sunt din SUA și sunt numărul 6."

Mariana Nicolesco - soprană: "Iată-ne reuniți, din nou, în numele culturii, în numele artei, în numele muzicii, în numele cântului, pentru a onora memoria legendarei soprane Hariclea Darclee care debuta, chiar pe această scenă în 1881".

Unii cu emoții, alții degajați și cu zâmbetul pe buze, concurenții visează cu toții la marele premiu și speră că vor cuceri publicul brăilean cu celebre arii de Verdi, Strauss, Mozart sau Bellini.

Adelina Arghira - soprană București: "Am venit pentru că o apreciez foarte mult pe doamna Mariana Nicolesco, am venit până acum de două ori la Masterclasses și am zis să profit de ocazie să vin și la concurs să mă revăd cu colegii mei și să concurez".

Alexandra Tărniceru - soprană Piatra-Neamț: "Concursul Hariclea Draclee este la fel de important ca și celelalte concursuri internaționale, este o rampă de lansare și are un profesionalism de care dă dovadă și am zis să nu ratez și acest concurs".

Prima ediţie a Concursului Internaţional a avut loc în 1995, la Brăila, şi de atunci se repetă la fiecare doi ani.

Ediția din acest an marchează două decenii de glorie a Artei cântului Darclee, prilej cu care soprana Mariana Nicolesco, sub bagheta căreia se organizează acest festival a pregătit publicului adevărate spectacole de operă și concerte dirijate de celebrul Marco Balderi - o personalitate cu o carieră strălucită, actualmente director al Corului Operei din Florența.

Festivalul și Concursul internațional Hariclea Darclee se încheie pe 9 august când este programată Gala laureaților.

Anul acesta, autoritățile brăilene au alocat din bugetul local, pentru organizarea acestui concurs, 110.000 de euro.

Supranumită "Privighetoarea din Carpați", Hariclea Darclee, una dintre personalitățile importante ale României, s-a născut la Brăila, pe 10 iunie 1860, într-o familie cu rădăcini elene.

De-a lungul carierei sale a strălucit în mai multe premiere mondiale, interpretând rolurile principale în spectacole de operă celebre.

reporter: Ana-Maria Dobre
operator: Luigi David

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
NASA a surprins o imagine rară deasupra Pământului, în troposferă...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...