Venus Mirea are 52 de ani şi s-a născut a doua oară pe data de 24 decembrie 1989. Avea 28 de ani, era căsătorit şi lucra ca locotenent major la unitatea militară de pe strada Caracal. Fiind trimis într-o misiune de recunoaştere pentru a afla cine trage cu arma din blocul 42, bărbatul a fost lovit de un glonţ în timp ce se afla pe acoperişul blocului.
A strat trei zile în comă, iar recuperare a durat şase luni. Deşi a supravieţuit împuşcăturii, bărbatul a rămas paralizat de la piept în jos.
Venus Mirea şi-a continuat viaţa în scaunul cu rotile. A fost o persoană activă, a desfăşurat activităţi comerciale, şi cel mai important a decis să se ocupe de soarta victimelor revoluţiei din Dolj şi a urmaşilor acestora. Acum este preşedintele Asociaţiei 1989 Dolj.
Craiovenul se ocupă acum numai de asociaţie şi duce o viaţă activă, fiind un şofer profesionist, în ciuda problemelor de mobilitate.