Cei trei medici ginecologi de la Spitalul de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti din Gorj, trimişi în judecată pentru luare de mită, au scăpat de închisoare. Curtea de Apel Craiova a decis arestarea lor la domiciliu. În acest timp, ei nu vor putea să îşi părăsească domiciliile persoanale decât cu acordul instanţei.
Medicii sunt acuzaţi pentru luare de mită, după ce unul dintre ei a fost prins în flagrant, în timp ce lua 1.900 lei, pentru ca toţi trei să asiste la o naştere prin cezariană. Medicii au fost reţinuţi iniţial pentru 24 de ore, apoi pe numele lor au fost emise mandate de arestare preventivă. Ieri, Curtea de Apel Craiova a admis contestaţia celor trei inculpaţi şi a decis că pot să rămână arestaţi la domiciliu. Ei trebuie însă să se prezinte fie în faţa judecătorului, fie la poliţie ori de câte ori sunt chemaţi.