Termocentrala Romag-Termo din judeţul Mehedinţi a rămas fără stoc de cărbune. Reprezentanţii instituţiei duc acum negocieri cu Complexul Energetic Oltenia, care nu vrea să le mai livreze cărbune din cauza datoriile de peste 130 de milioane de lei. Între timp, locuitorii din Dorbeta Turnu Severin se tem că nu vor avea căldură în apartamente la iarnă.
Termocentrala Romag-Termo este o sucursală a Regiei Autonome de Activităţi Nuclare din Severin. În timp ce regia este executată silit pentru datorii, iar clădirile şi maşinile instituţiei sunt scoase la licitaţie, termocentrala se confruntă cu aceleaşi probleme. De curând, a rămas fără stocul de cărbune de 220.000 de tone din cauza unei datorii de peste 130 de milioane de lei. Reprezentanţii termocentralei au reuşit să convingă Complexul Energetic Oltenia să reia livrarea de cărbune, însă nu se ştie pentru cât timp.
Autorităţile judeţene încearcă să găsească soluţii pentru a nu-i lăsa pe locuitorii din Drobeta Turnu Severin în frig iarna aceasta. Au apelat chiar şi la Guvernul României pentru sprijin financiar.
Deocamdată, celor peste 27.000 de consumatori din Severin nu li s-a livrat agent termic. Potrivit legii, temperatura trebuie să scadă sub 0 grade timp de trei nopţi consecutiv pentru a furniza căldură.