Salvatorul bebeluşului din tren va fi premiat de CFR

Data publicării:
030114 SALVATOR BEBE

Angajatul CFR care a găsit bebeluşul abandonat în tren va fi premiat de conducerea CFR Călători. Compania va anunţa săptămâna viitoare ce sumă de bani va primi acesta. Între timp, poliţiştii încearcă să găsească persoana care a părăsit nou-născutul. Aceasta va fi cercetată pentru rele tratamente şi abandon.

Fetiţa de 2 kilograme şi 200 de grame a fost găsită într-una din toaletele trenului care circula în noaptea de Revelion de la Petroşani la Craiova. Era într-o sacoşă de rafie şi avea cordonul ombilical înfăşurat în jurul gâtului, semn că mama nu fusese asistată la naştere. Descoperirea a fost făcută de un revizor din cadrul CFR. Bărbatul, care lucrează de 10 ani în cadrul CFR, a găsit copilul şi a anunţat Poliţia Transporturi Feroviare. Acum, şefii companiei vor să îl premieze.

“Salariatul şi-a făcut datoria. Conducerea CFR Călători a dispus întocmirea unui dosar în vederea îndeplinirii formalităţilor pentru premierea acestui salariat”, a spus Dan Stana, director CFR Călători Craiova.

Între timp, peste 50 de poliţişti continuă ancheta, pentru a descoperi cine a abandonat copilul.

De asemenea, poliţiştii audiază toate persoanele care ar fi putut intra în contact cu mama fetiţei.

Starea de sănătate a fetiţei este acum stabilă. A fost scoasă de la Terapie Intensivă şi va rămâne în spital până vor sosi inspectorii de la Direcţia pentru Protecţia Copilului. Dacă va fi găsită, mama copilului ar putea face închisoare pentru rele tratamente aplicate bebeluşului şi abandon.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei