S-au rezolvat toate problemele în satul doljean Răcarii de Jos, singurul lucru care mai lipseşte acum este schimbarea numelui localitătii. Din Răcarii de Jos în Răcari. Iar pentru asta, autorităţile locale organizează la jumătatea lunii decembrie un referendum. Cei peste 800 de cetăţeni vor fi chemaţi să-şi exprime părerea în legătură cu schimbarea numelui localităţii.
Ileana Făget locuieşte de mai bine de 40 de ani în satul Răcarii de Jos. Femeia va merge la referendum, numai că, deocamdată, nu ştie cum va vota. În acest moment, nu prea este de acord cu schimbarea numelui localităţii, însă până în ziua referendumului, spune că se va sfătui cu familia şi va lua cea mai buna decizie.
Unii localnici nici nu vor să audă că s-ar putea schimba numele localităţii unde trăiesc de-o viaţă. Părerile şi le vor spune însă, în scris, pe 15 decembrie, în ziua referendumului.
„Referendumul va avea loc într-o singură zi. Se va desfăşura de la ora 07:00 până la ora 23:00”, a spus Valeriu Iană, consilier Primăria Brădeşti
Pentru organizarea referendumului, autorităţile locale au investit aproximativ 1.500 de lei.