Peste 200 de medici de familie din Vâlcea trebuie sa returneze banii pe reţetele prescrise unor pacienţi

Data publicării:
110913 medici buni de plata

Peste 200 de medici de familie din Vâlcea s-au văzut nevoiţi să returneze aproximativ 80.000 de lei Casei de Asigurări de Sănătate. În urma controalelor efectuate anul trecut, de Curtea de Conturi, medicii s-au trezit că au primit o informare prin care li se cerea să restituie contravaloarea reţetelor prescrise. Şi asta pentru că au eliberat reţete gratuite sau compensate unor persoane care figurau, în acelaşi timp, ca pacienţi ai Spitalului Judeţean din Vâlcea, lucru nepermis de legislaţia în vigoare.

Georgeta Barbu este unul dintre cei 219 medici de familie din Râmnicu

Vâlcea, nemulţumiţi că trebuie să returneze banii. Ca şi colegii de

breaslă, femeia consideră că de vina este lipsa unui sistem informatizat al

pacientilor care ar trebui să îi atenţioneze

dacă un bolnav este internat.

Medicii de familie trebuie să returneze aproximativ 80.000 de lei, iar suma

reprezintă contravaloarea reţelor prescrise. Reprezentanţii CAS Vâlcea spun

că s-a ajuns în această situaţie pentru că medicii nu au ştiut că cei care

solicită o reţetă compensată sunt internaţi în spital.

“Cel mai bine ar fi ca atunci când un pacient se prezintă la un cabinet

medical, aflat în relaţie contractuală cu CAS, să se vadă absolut totul,

inclusiv faptul că el se află internat. Asta presupune că toate spitalele

să lucreze online, lucru care nu se întâmplă”, a declarat Costică

Pleşoianu, directorul CAS Vâlcea.

Potrivit legii, un bolnav nu poate solicita o reţetă gratuită sau

compensată atât timp cât este internat. Asta pentru că nu se pot deconta 2

servicii medicale simultan aceleiaşi persoane.

Reprezentanţii Casei de Asigurari de Sanatate Vâlcea spun că există riscul

ca această situaţie să se repete, întrucât medicul de familie nu are de

unde să ştie dacă un pacient este sau nu internat în spital.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri