Rezervele celor de la CS Universitatea Craiova au disputat un nou joc de verificare, în compania unei echipe de liga a treia, adversar de această dată fiind Ştiinţa Turceni, formaţie de care echipa din Bănie a trecut cu scorul de 5-0.
Golurile au fost marcate de Ivan şi Herghelegiu, câte o dublă, şi Mateiu. Tehnicienii Craiovei au început meciul cu Brac, Marcu, Dicu, Avrămia, Velcovici - Manea, Mateiu, Cîrstea, Sin - Ivan, Herghelegiu. Dintre titulari, Mateiu are cele mai mari şanse să fie pe teren din primul minut în partida de duminică, de la Iaşi, de la ora 15:30. De la venirea antrenorilor Cârțu și Săndoi, acesta a fost cel de-al șaselea amical al „alb-albaștrilor". Universitatea a jucat până acum cu OFK Belgrad, CS Podari, CSO Filiași, CS Vișina Nouă și Pandurii Târgu-Jiu.