O lecţie impresionantă despre dragostea de neam şi de limba română din Timocul Sârbesc. Un român născut acolo şi o absolventă de Teologie din Munţii Apuseni au adus în inima Serbiei slova în limba română. Şi ajută o comunitate marginalizată, care nu vrea să-şi uite originile, dar care e ignorată şi de autorităţile române.
În gospodăriile înşirate la kilometri una de cealaltă pe Valea Moraviei trăiesc câteva mii de români. E ultimul bastion al comunităţii româneşti din Timocul Sârbesc. Cu greu poţi desluşi printre dealurile pustii, o mică bisericuţă aflată pe o colină. E biserica părintelui Buobu Lui.
Vocaţia de slujitor al Domnului şi-a descoperit-o însă târziu.
„Acum 20 de ani s-a întâmplat, pe când eu, ca un fost inginer de electrotehnică, am avut un accident la curent”, povesteşte Iel Buobu Lui.
După 3 luni de comă, revenirea la viaţă a fost şi o altfel de trezire. Cu acordul episcopului Daniel de Vârşeţ, părintele a pus piatra de temelie la prima biserică românească de pe Valea Moraviei, la Isacova, pe un teren donat şi cu banii comunităţii.
Povestea părintelui Buobu Lui spusă într-un ziar din România a adus-o pe Rodica lângă el. Femeia, născută la poalele muntelui Găina şi absolventă a Facultăţii de Teologie, a decis să vină în Timoc, să-i fie soţie şi să ajute comunitatea să-şi păstreze limba şi tradiţiile.
„S-a născut în sufletul meu dorinţa de a ajuta dacă pot şi eu cu ceva, să înveţe aceşti oameni limba română, să înveţe să scrie şi să citească”, spune Rodica Buobu Lui.
Lângă biserică au construit un centru românesc în care se fac cursuri de limbă română. Iar primii care le-au trecut pragul şcolii au fost oamenii în toată firea.
„La primul curs am venit eu, singur, că mi-a plăcut, vreau să învăţ limba. O ştiu 60%”, spune un localnic.
Misiunea familiei Buobu Lui în salvarea românismului în Timocul sârbesc nu deloc uşoară. E curajul de a spune răspicat „sunt român”.
Drumul lor e abia la început. E un destin care îi leagă nu doar pe ei, soţii Buobu Lui, ci toată comunitatea de mii de suflete de români care s-au salvat de asimilarea forţată impusă de statul sârb. Sunt conştienţi de greutatea ce apasă pe umerii lor, dar merg curajos înainte.
„Trebuie lucrat mult, profund trebuie lucrat din inimă, pentru folos”, crede părintele Buobu Lui.
„Cu jumătate din sufletul meu mă simt aparţinând acestor locuri, mă simt aparţin poporului român, şi poporul român este peste tot”, spune Rodica Buobu Lui.