Mai puţine decoraţiuni de sărbători în Craiova  

Data publicării:
101213 LUMINITE CRAIOVA

Mii de luminiţe şi decoraţiuni de sărbătoare au fost montate de câteva zile pe străzile Craiovei. Locuitorii însă nu sunt foarte încântaţi de cum este decorat oraşul. Explicaţia este simplă. Primăria nu a ajuns la un consens cu firma care s-a ocupat de acest lucru anii trecuţi, iar acum, pe ultima sută de metri, autorităţile locale au decis să se descurce cu resurse proprii.

După ce au admirat decoraţiunile din acest an, craiovenii au ajuns la concluzia că sunt mult mai puţine. Pentru că nu a mai avut timp să organizeze o nouă licitaţie şi a trebuit să se descurce cum poate, Primăria a decis să se ocupe doar de centrul oraşului. Nu i-a mulţumit însă pe craioveni.

„Nu este aşa frumos ca anul trecut, dar nici urât nu putem să spunem că este”, a spus tânără.

„Anul trecut a fost chiar superb, anul asta sunt puţine şi se putea chiar mai bine”, spune o altă tânără.

Potrivit autorităţilor, situaţia are şi o latură pozitivă. S-a făcut economie la bugetul local.

„Pentru că ei au cerut la un moment dat să ne închirieze beculeţele cu 208.000 de euro, ori este clar că noi am ajuns la o valoare sub 50.000 de euro făcând singuri împodobirea oraşului”, a precizat Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova.

Decoraţiunile vor rămâne pe străzile Craiovei până în ianuarie. Anul viitor, Primăria va organiza o licitaţie pentru iluminatul public, pentru a nu mai fi prinsă pe picior greşit.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri