Este un proiect ambiţios, primul de acest fel din Oltenia, prin care suprafetele inundabile din luncă sunt redate Dunării. Scopul este de a proteja speciile de peşti şi păsări a căror viaţă depinde de acest mediu. Proiectul aparţine unei organizaţii care străbate zilele acestea comunităţile de pe malul Dunării şi promovează importanţa protejării mediului.
Acesta este cel mai ambiţios proiect al WWF România. Cu 1 milion de euro se va reface un areal de aproape 700 de hectare pe care Dunăreaîşi urma cursul în trecut, înainte de construcţia hidrocentralelor. Lucrările de îndiguire, făcuteîn anii 80 pentru crearea unei ferme piscicole nu îşi mai au rostul. Ferma nu mai este folosită iar suprafeţe imense de teren stau nefolosite.
Unii locuitori din Gârla Mare îşi aduc aminte cândDunăreaîşi urma cursul natural şi spun că era frumos şi aveau peşte din belşugîn bălţi. Aşteaptă acum noul proiect dar speră să nu aibă probleme cândcreşte nivelul apei.
Specialiştii spun că impactul va fi pozitiv pentru creşterea fondului piscicol şi nu numai.
Worl Wide Fun for Nature a adus în Drobeta Turnu Severin, Caravana Dunării, care a străbătutîn ultimele luni şi Serbia şi Bulgaria. Copiiişi adulţii au fost atraşiîn jocuri interactive pentru a învăţa cum să protejeze fluviul. Poluarea cu deşeurişi dispariţiapeştilor au fost principalele teme.
Caravana Dunării va fi prezentă luna aceasta şi în Bucureşti, Constanţaşi Tulcea.Vor fi prezentate şi alte 7 proiecte pentru redarea unor suprafeţe de teren zonei inundabile a Dunării. Proiectul total va costa 7 milioane de euro.