La sud de Dunăre, în Albotina, un obicei purtat din bătrâni adună o întreagă comunitate într-o poiană de la marginea satului. În fiecare an, în a doua zi de Paşte, românii din Timocul bulgăresc se prind în "hora morţilor", ca să-i pomenească pe cei dragi, plecaţi de lângă ei.
La o aruncătură de băţ de pământul din care îşi trag rădăcinile şi de care Dunărea deopotrivă îi uneşte şi îi desparte, românii din Timocul bulgăresc îşi poartă vechile obiceiuri. În a doua zi de Paşte, muzica bătrânilor lăutari răsună în poiana de la marginea satului Albotina. Ca să le arate sufletelor calea, în vreme ce timocenii se prind în hora morţilor.
„Este o tradiţie foarte veche, hora morţii se zice. Se dă horă de pomană, care are mort anul trecut trebuie să joace horă aici. Că aşa zicea lumea bătrână, că aici, mănăstirea asta în piatră, ce e săpată, cică sufletele la ai morţi aşteaptă aici să vadă dacă le dau horă”, spune un localnic.
Un loc încărcat de spiritualitate. În peretele de stâncă, se văd chiliile şi mănăstirea rupestră în care odată vieţuiau călugări. Doar câteva morminte, o seamă de picturi înnegrite de fum şi urmele unor basoreliefuri amintesc de acele vremuri.
„Este o mănăstire unde au fost înmormântaţi mulţi oameni care au slujit aici şi, în primul şi-n primul rând, a fost înmormântată şi sfânta noastră românească, de aici, de la sud de Dunăre, Sfânta Teofana Basarab”, a spus Ivo Ptior Gheorghiev, preşedintele Uniunii Etnicilor Români AVE din Vidin
La sud de Dunăre, în satele de timoceni, vremea parcă s-a încăpăţânat să stea în loc. Locul în care oamenii sunt mai buni, mai curaţi, mai primitori. Rădăcini nevăzute îi leagă pe toţi prin tradiţii, limbă şi spirit. Un spirit pur românesc, în cântec şi în vers.
Pe românii din Timocul bulgăresc, nicio graniţă nu i-a oprit să simtă româneşte. Este o comunitate care a ştiut să îşi păstreze tradiţiile, identitatea şi limba. O limbă oltenească veche, transmisă doar în grai, din generaţie în generaţie.