Handbalistele au ratat accederea în Final Four

Data publicării:
HANDBAL ROMAN

Craiova - Roman s-a terminat 23-28

Handbalistele de la SCM Craiova au ratat calificarea în semifinalele Cupei României, după eşecul de pe teren propriu cu HC Roman, scor 23-28. Oltencele au ratat astfel şansa de a fi prezente, pentru al doilea an, în penultimul act al competiţiei, dar şi de a se califica direct în Cupele Europene. Partida a fost una echilibrată. În prima repriză, cele două echipe au trecut pe rând la conducerea meciului. Oaspetele au intrat în avantaj la cabine, dar chiar şi aşa, după reluare fetele lui Gogârlă nu au reuşit să treacă la conducerea jocului. Mai mult, moldovencele au punctat aproape la fiecare atac şi astfel au reuşit a patra victorie din tot atâtea jocuri la Craiova.

Un moment important al jocului a fost eliminarea directă a sârboaicei Zivkovic, care a primit roşu după ce l-a lovit în cap pe portarul celor de la Roman, la o lovitură de la 7 m. Nici Dana Băbeanu, cea a mai bună marcatoare a Craiovei nu a terminat meciul pe teren. Ea a suferit o accidentare gravă şi a fost transportată la spital.

Oltencele vor continua antrenamentele pe plan local până la finalul acestei luni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri