Fiul unui primar din Mehedinţi, arestat preventiv pentru 29 de zile

Data publicării:
POL

Administratorul Prefecturii Mehedinţi este acuzat de tâlhărie, asta după ce seara trecută s-a luat la ceartă cu un taximetrist şi a încercat să fugă cu maşina acestuia. Bărbatul a vrut să se agaţe de autovehicul şi a fost târât zeci de metri pe şosea. Mai mult, “eroul” scandalului a sărit pe geamul de la spital, ca să nu i se recolteze probe de sânge. Acum este arestat preventiv pentru 29 de zile.

Şoferul de taxi a fost solicitat să execute o cursă obişnuită, când totul a luat o întorsătură neaşteptată. Taximetristul susţine că fiul primarului nu a vrut să achite cursa.

Pentru că a refuzat probele cu aparatul etilotest, fiul primarului a fost condus la spital, unde a continuat circul.

Datorită faptului că clientul mirosea, emana vapori de alcool în aerul expirat, i-am cerut acestuia să se supună verificării cu aparatul etilotest în vederea stabilirii alcoolemiei. Acesta a refuzat”, spune Constantin Bălaşa, agent principal în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi.

Taximetristul a ajuns cu răni serioase la spital, iar fiul primarului după gratii, pentru 29 de zile, după ce astăzi a fost prezentat Parchetului Mehedinţi.

Fiul primarului lucra de cinci luni la Prefectura Mehedinţi. Prefectul susţine că va lua măsuri.

Voi face şi o anchetă, să vedem cam despre ce este vorba în toată această poveste, pentru că până la urmă este o poveste care nu implică decât imaginea instituţiei, faptele nu au nicio legătură cu instituţia prefectului”, a precizat Nicolae Drăghia, prefectul judeţului Mehedinţi.

Dacă va fi găsit vinovat, fiul primarului riscă până la 20 de ani de închisoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri