Excelenţă în restaurare. Zeci de obiecte de patrimoniu cultural restaurate au fost prezentate la Craiova

Data publicării:
161013 EXCELENTA IN RESTAURARE

70 de obiecte de patrimoniu cultural restaurate au fost prezentate, în această săptămână, la Craiova. Obiectele pot fi admirate până la sfârşitul lunii, în cadrul expoziţiei prilejuite de organizarea în Bănie a Salonului Internaţional de Restaurare-Conservare.

Peste 100 de experţi restauratori din ţară s-au prezentat la salonul de la Craiova, pentru a-şi expune obiectele la care au lucrat luni sau chiar ani întregi. Munca migăloasă pe lemn, fier, ceramiă, pergament, textile sau piele a fost răsplătită pe deplin prin strălucirea obiectelor expuse. Piesa de rezistenţă a fost de departe policandrul de bronz şi fier încredinţat de Administraţia Prezidenţială, pentru restaurare, unei echipe de trei experţi din cadrul Muzeului Olteniei.

„A fost comandat de Şerban Cantacuzino undeva, la 1680, unui atelier vienez special comandat pentru Biserica Cotroceni”, a spus Valentin Preda, restaurator metal, Muzeul Olteniei.

„Elementele componente erau fracturate în una, două sau trei părţi. A trebuit realizată reîntregirea lor şi poziţionarea”, a precizat Leonard Ionescu, restaurator metal, Muzeul Olteniei.

Salonul Internaţional de Restaurare de la Craiova a constituit pentru experţii în domeniu unul dintre puţinele prilejuri de a-şi face cunoscută activitatea.

„Sunt icoane pe sticlă care au pe verso hârtie argintată, deci hârtia este constitutivă şi de aceea piesele sunt spectaculoase”, a spus Geanina Ionescu, restaurator pictură, Muzeul Astra Sibiu.

Muzeul Olteniei a expus cu această ocazie şi unul dintre cele mai valoroase obiecte din patrimoniu, un tetraevangheliar datând din secolul al XII-lea, la a cărui restaurare s-a lucrat doi ani şi jumătate.

„Manuscrisul este scris pe pergament, 293 de file de pergament din piele de viţel. Este cu scriere minusculă”, a spus Cristina Ghiţescu, restaurator Muzeul Olteniei.

Biblia datată 1748, Veneția, aparținând Bibliotecii Naționale a României, ceaslovul tipărit la Buzău în 1854 - din colecția Muzeului Național al Literaturii Române, o amforă orientală de sec. XV și o mănușă masonică (1767) restaurate la Sibiu, un pistol cu cremene din secolul al XVIII-lea, cu ornamente din argint și alamă și un portret de bărbat pictat la 1851 de Constantin Lecca, precum şi o roată de tortură, toate readuse în bună stare de specialiștii restauratori au impresionat invitaţii din străinătate.

„Îmi dă încredere să colaborez cu acest muzeu, Muzeul Olteniei, şi totodată şi cu alţi experţi români în vederea realizării unor proiecte”, a spus Agsun Ozkose, profesor restaurator Universitatea Karabuk,Turcia.

Meseria de restaurator nu mai este însă atractivă pentru tânăra generaţie. Experţii spun că pentru a i se încredinţa un obiect de patrimoniu, un începător are nevoie chiar şi de 10 ani de practică şi perfecţionare.

“Având în vedere şi salarizarea, care este tipică personalului bugetar, determină plecarea multor specialişti din alte muzee din ţară şi de aceea se micşorează numărul acestei bresle”, a precizat Florin Ridiche, directorul Muzeului Olteniei

Toate exponatele Salonului Internaţional de Restaurare vor putea fi vizionate de public în cadrul Secţiei de Istorie a Muzeului Olteniei până la sfârşitul lunii noiembrie. Vizitatorii au ocazia să vadă şi stadiile intermediare ale obiectelor din timpul procesului de restaurare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri