Reprezentanții unui ONG din Londra au devenit olteni cu acte în regulă. Și asta pentru că au vizitat Festivalul „Oltenii & …Restu' Lumii", organizat la Slatina. Membrii delegației au băut țuică și au primit praz și nelipsitul pașaport de oltean.
Festivalul „Oltenii & …Restu' Lumii" a început la Slatina, la ora 11:00. La eveniment, autoritățile locale au invitat și o delegație de englezi, care se află în această perioadă la Slatina, pentru un schimb de experiență, aceștia ocupându-se cu construcția de locuințe. Cu toţii au băut țuică, au primit praz, dar și câte un pașaport de oltean.
Apoi s-au prins în horă și au încercat să țină pasul. Au fost încântați de vizita la Slatina și au promis că se vor mai întoarce aici.
Pașaport de oltean au primit și șoferii care au tranzitat zona.
Pe tot parcursul festivalului, care a ajuns la cea de-a XX-a ediție, slătinenii sunt invitați să petreacă și să guste și din ciorba de praz pregătită de autorități.