Echipamente performante pentru salvamontiştii din Gorj

Data publicării:
101214 SALVAMONT

Salvamontiştii din Gorj au de astăzi echipamente performate de intervenţie în caz de inundaţii. Pentru curajul de care au dat dovadă la inundaţiile din vară au fost răsplătiţi, printr-o sponsorizare, de Romatsa. Banii au fost investiţi în echipamente unicat în ţară pentru intervenţii de acest fel. Vor avea o placă pentru a străbate torenţii, un aruncător de frânghie şi un tripod pentru a transporta victimele.

În luna iulie, intervenţiile salvamontiştilor gorjeni au făcut diferenţa dintre viaţă şi moarte pentru câteva zeci de oameni prinşi de şuvoaiele dezlănţuite. Puţini ştiu însă că acţiunile lor au fost de risc maxim atât pentru salvatori, cât şi pentru salvaţi.

„Nevând această placă, efectiv ne-am dat drumul prin torent, asta înseamnă că salvatorul a fost supus riscului de a se îneca, de a se lovi de pietre, de copaci, pe când această placă asigură o flotabilitate deosebită, ea poate să ţină cele două persoane, salvatorul şi cel salvat, şi poate fi tractată de pe mal de către salvatorii care ajută la intervenţie”, explică Sabin Cornoiu, şef Salvamont Gorj.

Impresionaţi de curajul lor în condiţiile unei dotări precare, reprezentanţii Romatsa, compania de control a traficului aerian, au donat pentru Salvamont Gorj 5.000 de euro.

Noile echipamente nu se mai găsesc la niciun serviciu Salvamont din ţară sau la vreun inspectorat pentru situaţii de urgenţă.

Consiliul Judeţean Gorj asigură anual un buget pentru serviciul Salvamont. Aceste echipamente folosite la inundaţii nu puteau fi achiziţionate, deoarece nu fac parte din cele specifice acţiunilor montane, aşa cum specifică legea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri