Drumul Craiova - Calafat, şantier de patru ani. Lucrările au fost realizate doar în proporţie de 60%

Data publicării:
050515 DRUM CALAFAT

Se împlinesc 2 ani de la inaugurarea podului Calafat-Vidin, iar drumul care leagă Craiova de pod este în continuare un șantier. Lucrările au început în urmă cu aproape 4 ani și sunt gata doar în proporție de aproximativ 60 la sută. Cei mai nemulțumiți sunt șoferii care parcurg 80 de kilometri chiar și în 2 ore din cauza gropilor și a porțiunilor neasfaltate.

Pe drumul Craiova - Calafat se lucrează intens de când s-a încălzit vremea. Constructorii trebuie să termine reabilitarea a 80 de kilometri de carosabil.

Lucrarea, realizată cu bani de la Uniunea Europeană, a fost împărțită în 2 tronsoane, care trebuiau să fie gata la finalul anului 2013, respectiv 2014. Termenele au fost prelungite inițial pentru primăvara anului 2015, însă potrivit site-lui Companiei Naționale de Drumuri Naționale, lucrarea trebuie să fie gata până în octombrie 2015. Cei mai nemulțumiți sunt șoferii, care de aproape 4 ani fac slalom printre gropi și porțiuni asfaltate și neasfaltate.

Nemulțumiți sunt și localnicii din satele pe care le traversează drumul național.

Reabilitarea drumului Craiova-Calafat costă peste 280 de milioane de lei, iar jumătate din bani au fost asiguraţi de Banca Europeană pentru Investiţii. În 2013, Guvernul a alocat doar 5 milioane de lei pentru un singur tronson de drum. În 2014 autoritățile au anunțat că nu mai sunt probleme cu finanțarea, banii fiind asigurați din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Sectorial de Transport.

Drumul este singura conexiune dintre Craiova și podul Calafat-Vidin care, potrivit CNADNR, a fost tranzitat de la inaugurarea din iunie 2013 până în prezent de peste 1 milion de autovehicule.

Drumul Național 56 Craiova-Calafat face parte din coridorul IV Paneuropean.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Incident grav în Cluj: un bărbat a căzut în puțul liftului. Victima a fost intubată și transportată la spital
Incident grav în Cluj: un bărbat a căzut în puțul liftului. Victima a fost intubată și transportată la spital
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...