Domeniul schiabil Transalpina va fi extins cu 1 hectar. Primăria din Voineasa a obţinut de la Ocolul Silvic acordul de a defrişa un teren de pe marginea pârtiei pentru a-l amenaja, astfel încât să scadă riscul accidentării schiorilor. Cu toate acestea, turiştii spun că altele sunt neajunsurile. Drumul până la pârtie este impracticabil, cazare există doar la 15 km de domeniul schiabil, iar parcarea complexului nu a fost amenajată.
Terenul a fost obţinut la începutul anului acesta de primăria Voineasa de la Ocolul Silvic. În schimb, vor trebui să împădurească un alt teren cu aceeaşi suprafaţă. Suprafaţa obţinută de la Ocolul Silvic este formată din 2 fâşii cu o lăţime de aproximativ 20 de metri.
''Aproximativ 10.000 de metri pătraţi vor fi tăiaţi, sunt 2 pâlcuri de pădure. Se va amenaja în aşa fel încât pârtia devine mult mai largă, mult mai accesibilă, iar în viitor se preconizează să se facă şi un teleschi.'', a declarat primarul comunei Voineasa.
Însă schiorii spun căsuprafaţa este prea mică pentru a conta.
''10 mii de metri pătraţi pentru o bucată de pârtieînseamnă foartepuţinşi proiectul iniţial pentru pârtia de la Vidra era de 80 de km, deci potenţial pentru a se construi pârtiaexistă, nu e nevoie sădespădureascăniştepăduri.'', a spus o turistă.
Şi există şi alte neajunsuri. În primul rând, drumul de acces până la pârtie are nevoie de reabilitare urgentă.
Translpina Ski Resort a fost amenajat în proporţie de peste 90 la sută.Lucrările au fost oprite după ce constructorul nu şi-a mai primit banii pentru lucrările efectuate. Pe domeniul schiabil Transalpina au fost iarna aceasta aproximativ 25.000 de turişti, faţă de 15.000 câţi au fost anul trecut.