Culturile agricole, în pericol

Data publicării:
culturile 20agricole 20in 20pericol-44842

Deşi este al 2-lea judeţ din ţară ca suprafaţă agricolă, cu aproape 500 de mii de hectare, agricultorii din Dolj nu au aşteptări prea bune pentru recoltele din acest an. Lipsa precipitaţiilor şi diferenţele de temperatură din ultimele luni pot afecta serios culturile de grâu, secară, orz, rapiţă şi legumele. Acestea au fost însămânţate în toamnă, pe un deficit de umiditate în sol care s-a prelungit până la mijlocul lunii ianuarie.

După ce anul trecut şi-au văzut jumătate din culturi distruse de secetă, agricultorii din Dolj sunt îngrijoraţi de perspectivele noului an. Nici cei care au suprafeţe foarte mari de teren nu cred că mai pot acoperi eventualele pierderi, după ce au investit sume mari la însămânţările din toamnă.

Şi micii producători agricoli sunt îngrijoraţi de lipsa precipitaţiilor. Oamenii speră să aibă apă măcar în puţuri şi fântâni, pentru a mai putea salva o parte din culturi.

42 de mii de agricultori din Dolj au depus cereri pentru sprijin în urma culturilor calamitate de seceta de anul trecut. Doar jumătate dintre ei au reuşit până acum să obţină banii, adică 100 de lei pe hectar de suprafaţă afectată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri