Schimbările de săptămâna trecută de la CS Universitatea Craiova au fost de bun augur. Echipa condusă de Ovidiu Stângă a debutat cu victorie. A câştigat cu 1-0 în faţa uneia dintre revelaţiile seriei, Olimpia Satu Mare.
Singurul gol al meciului a fost marcat de Viorel Ferfelea, aflat şi el la prima partida în tricoul craiovenilor. Victoria a fost cu atât mai importantă, cu cât oltenii nu au avut cea mai bună evoluţie. În schimb, oaspeţii au avut câteva ocazii uriaşe de a marca, în prima repriză.
Oaspeţii au venit în Bănie cu dorinţa de a lua cel puţin un punct, până la acest meci având doar opt, după două victorii şi două rezultate de egalitate.
În următoarea etapă, CSU va juca tot pe teren propriu, cu UTA, lanterna roşie a clasamentului, sâmbătă, de la ora 18:00.