Caprele cu trei coarne, vedete în Devesel, judeţul Mehedinţi

Data publicării:
230414 CAPRE

O anomalie genetică le-a transformat în vedete. Doi mehedinţeni cresc de ani buni capre care au trei, patru şi chiar cinci coarne. Cazul crescătorilor de animale a intrat în ultima vreme în atenţia medicilor veterinari, care vor să vadă cum este posibil acest lucru.

Mihai Guran creşte capre de peste 15 ani. În urmă cu zece ani însă a cumpărat un exemplar cu trei coarne. I s-a părut interesant. După încrucişare a obţinut apoi numai exemplare neobişnuite. Pe parcursul anilor a vândut capre şi altor săteni, aşa că acum nu este singurul care are astfel de animale. Deşi sunt persoane care le privesc drept întruchiparea răului, fermierul spune că s-a obişnuit cu ele.

“Sunt normale, totul e normal şi lapte, şi carne şi tot. Singura diferenţă între ele e că sunt foarte bătăuşe, mai bătăuşe decât celelalte, că în general caprele se bat între ele”, a spus Mihai Guran, fermier.

Pentru că sunt diferite, au atras tot timpul atenţia oamenilor. Cel mai căutat a fost un exemplar cu şase coarne.

Cei care nu le-au văzut, nu le vine să creadă, iar cei care s-au convins că aşa ceva există, spun că ar prefera totuşi să aibă capre cu două coarne.

„Nu am mai auzit. Cred că, eu ştiu, s-au născut cu o malformaţie, cum se nasc şi copiii...cu cinci coarne, nu am mai auzit”, spune o femeie.

Veterinarul satului i-a auzit pe oameni spunând că ciudatele animale reprezintă întruchiparea răului. Spune însă că nu au de ce să se teamă.

“De exemplu, a fost masculul de un tip de rasă, femela de la altă rasă şi datorită mutaţiilor genetice au rezultat metişi, iezi cu mai multe coarne”, spune Leontina Drăgan, asistent veterinar.

În acest moment, în comuna Devesel din judeţul Mehedinţi există peste 40 de capre cu mai mult de trei coarne.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...