Mai mulţi funcţionari ai unei primării din judeţul Gorj s-au ales cu dosar penal, după ce au furat lemne din zona de protecţie a digului unui râu din comună. Poliţia a fost alertată chiar de un consilier local. Angajaţii primăriei, care au fost prinşi în flagrant cu şase plopi tăiaţi, spun că ei nu au nicio vină şi că doar au ascultat un ordin.
Cel care a sesizat poliţia a fost un consilier local, după ce mai mulţi cetăţeni l-au înştiinţat despre furtul de lemne. Astfel, angajaţii societăţii de gospodărire au fost prinşi în flagrant, cu şase plopi tăiaţi.
„Încărcau în maşini lemne, să ducă la primărie. Păi dacă primăria fură într-o comună, ce să mai zicem de bieţii oameni care nu au pâine pe masă”, a precizat Leonida Belgher, consilier local.
Nici consilierii şi nici localnicii nu înţeleg de ce autorităţile au recurs la un astfel de gest. Mai ales că, printr-o hotărâre de Consiliu Local, a fost aprobată suma de 70.000 de lei pentru asigurarea necesarului de lemne pe timpul iernii.
„Dacă au fost tăiate, probabil că au avut nevoie de ele. Probabil că le-autăiat că au avut nevoie de lemn”, a spus Alina Cocoru, consilier local.
Din partea primăriei nu a vrut nimeni să comenteze această situaţie.
Pentru fapta lor, angajaţii primăriei care au furat lemnele riscă până la trei ani de închisoare.