Sunt trecuţi de prima tinereţe, dar urcă pe scenă şi primesc ropote de aplauze pentru reprezentaţiile lor. Vorbim despre pasionaţii de teatru de vârsta a treia, care participă, în această săptămână, la Festivalul de Teatru „Mereu tânăr". Actorii amatori sunt din Brăila, Piatra Neamț şi București şi au venit la Craiova pentru două zile să-i delecteze pe spectatori, la Colegiul Naţional “Elena Cuza”.
Dorina Macovei este din Piatra Neamţ. Este pasionată de teatru încă din tinereţe. A venit la Craiova împreună cu trupa din care face parte, pentru a fi pe scenă, acolo unde se simte cel mai bine, chiar dacă nu este remunerată pentru acest lucru.
“Pentru noi, teatrul-lectură este o plăcere, este o distracţie. Ne întâlnim, repetăm, ne distrăm împreună. Facem altceva decât fac oamenii de vârsta noastră şi asta este o mare şansă şi o mare oportunitate”, a spus Dorina Macovei, actor amator.
Iar Dorina Macovei nu este singura îndrăgostită de teatru.
“De la Piatra Neamţ până la Craiova şi m-aş duce şi mai departe dacă ar fi nevoie, dacă ar mai fi o scenă pe care să pot juca”, Magda Gherghescu, actor amator.
Reprezentaţia din prima zi a festivalului i-a făcut pe spectatori să aplaude minute în şir.
“Felicitări doamnelor care şi-au umplut timpul aşa de frumos”, a spus o spectatoare.
Reprezentanţii Bibliotecii Judeţene sunt convinşi că aceasta nu va fi singura ediţie a festivalului.
“Sper să facem şi a II-a ediţie, dacă nu cumva vor alţii din ţară sau poate alte biblioteci din ţară, auzind despre festivalul nostru, se vor horărî să înfiinţeze şi ei o trupă de teatru de pensionari”, spune Eliana Resteanu, bibliotecar Biblioteca "Alexandru şi Aristia Aman".
Festivalul de teatru „Mereu tânăr" se desfăşoară pe parcursul a două zile, iar la final, cea mai bună trupă de teatru va fi premiată. Intrarea la spectacolele oferite de pensionari este liberă.