Deşi unele dintrele ele au ţinut pasul mai greu, niciuna nu a cedat. Nici nu aveau cum deoarece micuţele balerine de la Joy to Dance au venit să le ridice moralul.
Printre ele s-a aflat şi jucătoarea de tenis Ruxandra Dragomir, cea care a condus, timp de patru ani, Federaţia Română de Tenis iar, acum, le conduce pe reprezentantele sexului frumos din PMP.
Chiar dacă unele doamne au făcut mici pauze. S-au retras la umbră, de unde au continuat exerciţiile într-un ritm mai...lent.
Fosta tenismană şi actualul preşedinte al Organizaţiei de Femei a PMP, Ruxandra Dragomir a dovedit că se află într-o formă excelentă şi nu a cedat deloc chiar dacă, spune ea, exerciţiile de Zumba sunt mult mai solicitante decât antrenametele pe terenul de tenis.
Ruxandra Dragomir, preşedinte Organizaţia de Femei a PMP: "A fost un antrenament superb din punctul meu de vedere şi este o combinaţie...în afara faptului că este plăcută, politica şi sportul, este foarte utilă şi benefică sănătăţii."
Şi pentru că nisipul îngreunează foarte mult mişcările iar doamnele dădeau semne de oboseală după primele 15 minute, antrenamentele s-au mutat pe faleză.
Bianca Anton, instructor aerobic: "Cum s-au descurcat doamnele din politică? S-au descurcat foarte bine. Este un prilej pentru dânsele să se deconecteze."
Femei Populare sau nu, toate au fost nevoite să ţină pasul cu antrenoare de fitness, mai ales că, în sprijinul lor au venit şi micuţele balerine din trupa Joy to Dance însoţite de profeorul lor, Elena Ruşa.
Deşi au vârste destul de fragede, balerinele sunt obişnuite şi ştiu ce înseamnă antrenamentele, efortul fizic şi determinarea. Au participat la zeci de competiţii şi au în palmares premii foarte importante.
reporter: Oana Manoilă
operator: Alexandru Brînzaru
editor web: Anca Medrea