La steagul mare cât un bloc cu trei etaje copiii şi câteva mămici au muncit mai bine de zece ore, iar astăzi tricolorul a uimit pe toată lumea.
Este cel mai mare steag arborat până acum la o şcoală din judeţul Constanţa şi va rămâne pe clădire până când elevii vor intra în vacanţă.
Mândri de tricolorul lor, copiii au cântat imnul şi s-au prins apoi în horă, îmbrăcaţi în costume populare.
A fost o zi specială nu numai pentru elevi, ci şi pentru învăţători şi profesori care au intrat la cursuri îmbrăcaţi precum străbunii noştri.
Două costume au atras însă privirile tututor. Un port popular din zona Gârliciu vechi de o sută de ani, îmbrăcat de un elev de clasa a treia şi un costum din zona Bucovina, vechi de 70 de ani pe care l-a purtat una dintre învăţătoare. Ambele piese de vestimentaţie sunt sută la sută autentice.