Vor să blocheze strada. Mai mulţi constănţeni sunt deranjaţi de traficul intens 

Data publicării:
STRADA BLOCATA

Zi de zi, mii de maşini traversează o stradă obscură, pe care nu foarte mulţi o cunosc, dar care în ultima lună este ciruculată intens şi face legătura între zona istorică a Constanţei şi centrul oraşului.

Zgomotul, praful şi nu în ultimul rând pericolul la care sunt supuşi cei care locuiesc în zonă îi determină pe aceştia să ia atitudine. Gabriel Filimon s-a născut, a crescut şi trăieşte în continuare pe strada Marcus Aurelius, iar până nu demult era fericit că stă într-o zonă liniştită a oraşului.

Gabriel Filimon: "Trebuie să ocolim tot cartierul ca să ajungem înapoi. Traficul acesta, uitaţi-vă şi dumneavoastră, fiind pe sens unic, oamenii bagă şi viteză. Sunt copii, sunt mici, nici nu putem să ne mişcăm pe strada aceasta. Pe strada Mircea nu mai circulă absolut nimeni."

Totul este cauzat de devierea de trafic de pe strada Mircea, pe Marcus Aurelius. Practic, maşinile care vor să ajungă din partea istorică a Constanţei în centrul oraşului au de traversat o stradă pe care cu greu se pot strecura.

Paul Greavu, reporter Digi24 Constanţa: "Maşinile care ajung în Portul Tomis şi în Piaţa Ovidiu au o singură cale de întoarcere, reprezentată de această stradă îngustă şi cu sens unic."

Multe din clădirile din zonă sunt foarte vechi şi sensibile odată cu trecerea anilor. Unele au deja crăpături, iar cei care stau în preajmă sunt alertaţi. Oamenii locului spun că dacă situaţia nu se va remedia în favoarea lor, lucrurile pot degenera.

"Trepidează, se zguduie, avem impresia că e cutremur. Noi suntem hotărâţi să blocăm strada", a spus o locatară din zonă.

"Uitaţi-vă şi dumneavoastră, flux continuu. Deci de 50 de ani pe strada Mircea se circulă din port, în sens unic. De ce au vrut ei să treacă maşinile pe aici şi să deranjeze atâta populaţie. Zdrăngăne capacele acestea, noapte-zi, nu ne odihnim", mai spun oamenii. 

Practic, devierea nu este mare, aproximativ 300 de metri, dar probleme mari apar şi la finalul drumului, pe strada unde se află teatrul de păpuşi. Acolo, copiii ies de pe uşa teatrului direct în stradă, pentru că nu există trotuar, iar autocarele care vin să-i ia pe cei mici de la specatacole crează ambuteiaje.

Lică Gherghilescu, directorul Teatrulului pentru Copii şi Tineret Constanţa: "Nemaiexistând trotuar, copiii trebuie să iasă în cârd, până la autobuz, pe mijlocul străzii. Oprim circulaţia şi nu aş vrea să auziţi ce se întâmplă când ies copiii de la spectacol, când blocăm circulaţia."

Oamenii de pe strada Marcus Aurelius au strâns deja 50 de semnături pe care le vor ataşa unei petiţii, care apoi va fi predată autorităţiilor locale. Reprezentanţii Primăriei Constanţa nu au putut fi contactaţi pentru a comenta pe marginea subiectului.

reporter: Paul Greavu
operator: Florin Boboc 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”