Raluca are doar 16 ani. A ales să devină voluntar în urmă cu patru ani, atunci când alţi copii de vârsta ei încă se jucau cu păpuşi şi lego. A participat la zeci de activităţi în aceşti ani şi spune că voluntariatul a devenit o pasiune pentru ea. Acum, ea îmbină în egală măsură utilul cu plăcutul; şcoala cu voluntariatul.
"Mă uitam cu admiraţie la voluntarii mari, seniori şi mă gândeam... ce lucruri minunate fac, aş vrea şi eu să sprijin, să ajut oamenii din jurul meu.", delcară Raluca Marişca, cea care a câştigat premiul pentruVoluntarul junior al anului 2012
Premiul pentru cea mai activă implicare în domeniul voluntariatului i-a revenit unui ONG care se ocupă cu protejarea mediului înconjurător.
"Eu zic întotdeauna că suntem frumoşii nebuni ai marilor oraşe, întrucât suntem un grup care, necondiţionat, muncim pentru a proteja mediul înconjurător", delcară Liana Naum, câştigătoarea premiului pentru Voluntarul anului 2012
De altfel, fenomenul voluntariatului a început să prindă contur în Constanţa.
"Într-o ţară ca a noastră, chiar dacă poate nu ne vine sa credem, am început să cunoaştem ce înseamnă noţiunea de voluntariat, să avem pe zi ce trece mai mulţi voluntari decât am avut poate cu un an sau doi în urmă", spune Carmen Lungu, directorul Crucii Roşii Constanţa.
Drept dovadă, la festivitatea de premiere care a avut loc la Biblioteca Judeţeană din Constanţa au participat sute de voluntari.