Nerăbdători să primească daruri de la Moș Nicolae, cei mici s-au pregătit tot anul pentru această seară specială. Unii au fost ascultători, alţii au mai făcut câte o boacănă.
Bristena are cinci anişori şi spune că a fost cuminte mai tot anul. Speră ca moşul să îi aducă o mulţime de daruri şi nu doar nuieluşa.
Pentru că faptele bune au fost mai multe decât prostioarele, a făcut o listă întreagă cu dorinţe pe care visează să i le îndeplinească Moşul.
Moş Nicolae va primi şi el o răsplată, pentru drumul lung pe care l-a bătut şi mai ales pentru dărnicia lui din fiecare an.
De acum deja se lasă noaptea, iar Moșul nu vine până nu vede că toții copiii au adormit.
Sfantul Nicolae s-a născut în satul Patara din Turcia. În activitatea sa religioasă era ocrotitorul văduvelor, copiilor şi al săracilor. Ca sfânt, Moş Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele.
Potrivit tradiţiei creştine, el îi lovea cu nuiaua peste mâni pe cei care se abăteau de la credinţă.