Se dezvoltă turismul de aventură. Cercetătorii spun că Marea Neagră este plină de relicve

Data publicării:
barca

Ambarcaţiunea în valoare de 25 de mii de euro este achiziţionată prin fonduri europene și va fi folosită de cercetători constănţeni dar şi bulgari pentru a găsi epavele de pe fundul Mării Negre. Odată descoperite, acestea vor intra în circuitul turistic.

Glicherie Caraivan, cercetător geolog: "Ţintele depistate care par a avea un potenţial arheologic, respectiv epave şi când zic epave nu ne referim numai la vapoare, corăbii, pot să fie şi avioane, tot epave se numesc."

Liderul proiectului estimează că prima ieşire pe mare cu noua barcă în scopul cercetării va avea loc la sfârşitul lunii iunie.

Atunci, pe ambarcaţiune se vor monta dispozitive ultra moderne precum sonar lateral dar şi magnetometru, cu ajutorul cărora vor depista relicvele care se află la o adâncime de maximum 30 de metri.
Cercetătorii vor întocmi o hartă pe care vor indica toate siturile arheologice din apele teritoriale româneşti şi care la sfârşitul acestui proiect vor putea fi vizitate cu ajutorul scafandrilor de la cluburile de scuba-diving.

Mircea Popa. preşedinte ONG: "Cei care vor face scufundări se vor bucura de epavele pe care sperăm să le găsim".

Agenţii de turism spun că rezultatele investigaţiilor ar urma să pună bazele unei ramuri în plină dezvoltare a turismului, cea subacvatică. Acest lucru ar aduce multiple beneficii economice pe plan local.

Cristi Bărhălescu, manager agenţie de turism: "Turiştii care vin pe litoral nu vin numai pentru plajă vin şi să experimenteze ceva nou. Să coboare în adâncuri cu un echipament de scufundare cu singuranţă va fi un motiv să stea cel puţin o zi în plus pe litoral"

Fiecare ieşire pe mare în scopul cercetării va fi efectuată împreună cu vecinii bulgari, care sunt parteneri în acest proiect european.

Învestigaţiile marine se vor desfăşura de pe litoralul românesc până pe cel bulgar şi odată cu descoperirile arheologice importante se va pune şi baza celei mai moderne industrii turistice pentru vizitarea obiectivelor subacvatice.


reporter: Loredana Vesparu
operator: Matei Ghioc

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri