La bordul fregatei Regele Ferdinand, copiii au fost invitaţi direct în hala în care era expusă tehnica şi echipamente militare. Maiştrii militari le-au explicat copiilor cum se foloseşte o armă iar cei mici au purtat pentru câteva minute veste antiglonţ şi au primit indicaţii cum să folosească o mitralieră.
"Ne-au arătat pistoale, mitraliere, echipamente. Cum ţi se pare meseria asta? Puţin grea şi plăcută", a spus unul dintre copii.
Nicolae Mototolea, maistru militar I Fregata Regele Ferdinand: "Au fost foarte interesaţi de armament, de echipamentul nou folosit şi de viaţa de zi cu zi din cadrul armatei."
Pe fregate au urcat şi elevii din Tulcea, mai ales că a fost unica ocazie să fie la bordul unei nave de război.
Daniel Obancea, profesor la şcoala gimnazială Văcăreni: "Părinţii nu au avut acees în zonă şi a fost singura modalitate prin care ei au luat contact cu navele, cu marea".
Cmdr. Marian Ioan, comandantul secund al Fregatei Regele Ferdinand: "Am avut o audienţă foarte mare, au venit peste 750 de elevi la bordul navei. Le-am prezentat atât aspectele plăcute despre vapor cât şi privaţiunile vieţii de marinar."
Nava amiral a marinei militare române a fost achiziţionată în anul 2003 şi a fost utilizată anterior de marina britanică. Copiii au mai urcat şi la bordul Bricului Mircea, dar şi pe celelelate două fregate ale Marinei Militare Române.
reporter: Annabelle Borş operator: Alexandru Brînzaru