Referendum pentru un nou rector. Ca rezultatul să fie validat, este nevoie de cel puţin 50% prezenţă la urne
Data publicării:
foto: arhiva
Secţiile de votare s-au deschis la ora 9.00 şi s-au închis la ora 18.00.
Olga Kaiter, lector universitar la Facultatea de Litere a Universităţii Ovidius: Cu ce sentimente aţi venit, astăzi, la vot? Deschise, sincere şi de sprijin pentru această instituţie.
Pe buletinul de vot există două opţiuni, care descriu modalitatea prin care va fi ales şi învestit viitorul rector al universităţii: pe bază de concurs sau prin vot direct.
Pentru ca referendumul să fie validat, este nevoie ca, la urne, să se prezinte mai mult de jumătate dintre membrii corpului profesoral şi studenţii înscrişi în listele electorale.
Aurelia Caraiane, decanul Facultăţii de Medicină Dentară a Universităţii Ovidius: Ar fi un lucru regretabil să nu se facă cvorum, pentru că fiecare cadru didactic trebuie să înţeleagă că de el depinde viitorul universităţii
Florin Mosca, lector universitar la Facultatea de Fizică a Universităţii Ovidius: Sper că se va face, adică lumea trebuie să fie conştientă, nu? Suntem cadre didactice, ar trebui să mergem, nu, să votăm.
La Universitatea Ovidius, ultimul referendum s-a ţinut în noiembrie 2013. Au venit atunci 575 de persoane din cele 701 înscrise pe listele electorale şi 75% dintre ele au decis ca desemnarea rectorului să se facă prin vot.