sursa foto: mediafax
Dacă o parte din studenţi ştiu deja spre ce departamente se îndreaptă, pe alţii aceste vizite îi ajută să se hotărască mai uşor.
"Chiar ne-a spus doamna procuror că este destul de greu, chiar dacă ei stau în birou, sunt o parte dintre procurori care se duc pe teren, analizează probele.", a spus o studentă.
În fiecare an, din ce în ce mai mulţi studenţi sunt interesaţi să vadă la faţa locului cum funcţioneză instituţiile.
Raluca Ceauşu, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa: " Mă bucură pentru că înseamnă că este un interes real pentru ca să ajungă viitorii noştri colegi, viitorii magistraţi, judecători sau procurori."
Evenimentul s-a desfăşurat cu ocazia Zilei Europene a Justitiei Civile şi are ca scop consolidarea relaţiei de încredere între cei care înfăptuiesc actul de justiţie şi cetăţeni.
reporter: Annabelle Borş
operator: Mihai Ciobanu