În toată unitatea sanitară au fost deja aduse europubele pentru fiecare categorie de deşeu, aşa că, atât personalul medical, cât şi pacienţii şi aparţinătorii respectă noile reguli privind colectarea selectivă.
Aceste europubele sunt controlate, modul în care ele sunt folosite, de către angajaţii firmei şi tot aceştia preiau deşeurile care sunt selectate de la nivel de secţie, declară Dan Căpăţână, managerul Spitalului de Urgenţă din Constanţa
Administratorul firmei implicate în proiect, Aurora Olescu, subliniază că firma pune la dispoziţie baza materială legată de realizarea colectării selective, asigură infrastructura logistică pentru preluare, selectare, dar şi tot suportul legat de trasabilitatea deşeurilor.
În prima săptămână de când au fost montate europubelele, trei tone de deşeuri reciclabile au fost ridicate de la Spitalul de Urgenţă. Dacă în următoarele două-trei luni, parteneriatul va funcţiona fără probleme, profitul provenit de pe urma valorificării deşeurilor va fi direcţionat de către firma privată către Spitalul de Urgenţă. Astfel, banii vor putea fi utilizaţi pentru achiziţionarea de medicamente ori pentru continuarea unor proiecte de renovare, aşa că beneficiile sunt multiple.
În plus, conducerea unităţii sanitare va face şi economii în ceea ce priveşte factura plătită serviciului din primărie care se ocupă cu ridicarea şi neutralizarea deşeurilor. Proiectul este o premieră în România, fiind primul parteneriat de acest gen din ţară.