Pentru prima oară Moş Crăciun nu coboară pe un horn, ci sub pământ
Data publicării:
Dacă pentru cei mai mulţi dintre noi decembrie este luna cadourilor când aşteptăm să vină Moşul şi colidători la poartă, pentru familia Slobodeanu e doar o lună geroasă. De când se ştiu locuiesc sub pământ, într-un bordei improvizat, care iarnă de iarnă e acoperit cu un strat gros de zăpadă. Tocmai de aceea, ani întregi poate chiar şi tu ai trecut pe lângă ei fără să ştii că sub pământ 14 suflete aşteaptă să le baţi la uşă. Anul acesta a fost însă diferit. De sub pământ la copiii nu credeau că îl vor vedea vreodată pe moş crăciun.
Dintre cei nouă fraţi, Daniel e cel mai mare. Până în clasa a opta a fost premiant, chiar dacă şi-a făcut lecţiile la lumina lumânării. Destinul lui a fost curmat însă de lipsa banilor. A renunţat la şcoală, însă visează să se întorcă într-o zi din nou în bancă şi să ajungă la o universitate la fel ca cei care i-au adus în dar Crăciunul.Daniel ne-a povestit ca a luat diplome până în clasa a opta şi pe urmă nu a mai continuat, dar pe viitor și-ar dori să continuie studiile.Pentru a-i ajuta pe cei 14, timp de o săptămână studenţii au strâns în universitatea lor mâncare, haine şi jucării pentru copii, iar acum o familie se bucură de primul Crăciun.