Ornamente făcute manual de copii, de vânzare la Centrul de zi Agigea

Data publicării:
podoabe 20handamade 20051212-37058

Iuli are 7 ani şi provine dintr-o familie numeroasă. Vine zi de zi la centru şi cu cei doi fraţi ai lui. Părinţii lor câştigă mult prea puţin pentru a le asigura celor mici educaţia şi hrana, aşa că primesc sprijin de la Centrul de zi Agigea. Iuli a contribuit şi el la confecţionarea ornamentelor de sărbători.

Copilul care a realizat cea mai frumoasă ghetuţă va fi premiat, aşa că cei mici s-au străduit să creeze ceva cât mai special. Pentru Claudia, premiul înseamnă mai mult chiar şi decât dulciurile aduse de Moş Nicolae.

Cele mai apreciate ornamente au fost brăduţii din carton, ornaţi cu mărgele.Activitatea desfăşurată de copii are şi rol educaţional.

Majoritatea obiectelor confecţionate de cei mici au fost deja cumpărate.

Copiii au organizat şi un scurt program artistic pentru elevii liceului Ovidius din Constanţa. Ei au cumpărat şi câteva din ornamentele realizate de copiii. Tot şcolarii sunt cei care vor decide şi cine va lua premiul pentru cea mai frumoasă ghetuţă.

În urma voturilor exprimate de elevi va fi desemnată şi ghetuţa câştigătoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Traseul vortexului polar în România. Județele care urmează să fie lovite de ninsori
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
De ce este bine să adaugi un praf de sare în ceai. Secretele unei băuturi delicioase, potrivit unei chimiste...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...