Operaţi la stomac fără bisturiu. Medicii spun că au însănătoşit mai mult de 1.000 de pacienţi

Data publicării:
OPERATII STOMAC

Acest aparat simplifică procedurile medicale şi exclude intervenţiile chirurgicale. Specialiştii spun că atât operaţiile, cât şi recuperarea pacienţilor durează Mult mai puţin.

Eugen Dumitru, medic primar Gastroenterologie, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa: "Eu acuma vin de la o gastrostomă; a durat 15 minute, s-a folosit o sedare minimă şi pacientul deja e treaz şi e-n salon." 

Din octombrie şI până acum au fost efectuate, cu aceste aparate, peste 1000 de analize şi aproape 350 de operaţii şi investigaţii ale bolilor de stomac, de colon şi bilo-pancreatice.

Dănuţ Căpăţână, directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa: "Investiţia - cele trei turnuri noi - este de aproximativ 250.000 de euro"

Conform statisticilor realizate de conducerea Spitalului Judeţean, numărul cazurilor rezolvate a crescut cu 75%.

Reporter: Adrian Herţa
Operator: Alexandru Brînzaru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri