Muzeu distrus de ploaie. O parte dintre exponatele Muzeului de Istorie Constanţa, stricate din cauza apei

Data publicării:
muzeu istorie lighean

 

Furtuna din ultimele zile de pe litoral a smuls ţigle de pe acoperişul Muzeului Naţional de Istorie şi Arheologie din Constanţa iar prin găurile creeate apa de ploaie s-a infiltrat în sălile de la etajele doi şi trei al clădirii. Asta chiar in timp ce instituţia de cultură găzduieşte un seminar internaţional la care participă aproape o sută de specialişti din ţară şi din străinătate.

"Sediul a fost pur şi simplu calamitat. Mari bucăţi din acoperişul nostru, din acoperişul clădirii au fost luate de vânt, e vorba de ţigla smulsă de vânt", a declarat Gabriel Custurea, directorul Muzeului Naţional de Istorie şi Arheologie Constanţa.

Cel mai grav au fost foarte afectate depozitul cu artefacte şi sălile de la ultimele etaje ale muzeului. La etajul doi al clădirii, de exemplu, se află colecţii importante de arme, costume şi monede din perioada anilor 1859-1877 care au fost în pericol să se degradeze.

Directorul muzeului a mai spus că "au fost inundate părţi din etajul al treilea, unde se află birourile şi chiar părţi mai mici din expoziţia de la etajul al doilea".

Angajaţii instituţiei spun că, în timpul furtunii, au fost nevoiţi să evacueze multe dintre birouri din cauza faptului că ploua puternic pe instalaţia electrică. Mai mult, a plouat ca afară şi la ultimul etaj unde se află şi depozitul care adăposteşte colecţia de obiecte istorice moderne şi contemporane. Reparaţia daunelor provocate de vijelie cade în sarcina Consiliului Judeţean Constanţa.

Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, a anunţat că a alocat 200.000 de lei 
"ca să repare ce s-a întâmplat în această perioadă de intemperii. Să repare temporar".

În ciuda ravagiilor provocate de vremea rea, conducerea Muzeului spune că organizarea sesiunii Internaţionale Pontica 2013 nu este afectată.

Reporter: Liviu Ghinea
Opertor: Ionuţ Căpitan

Editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...