Localnicii din Sibioara vor să blocheze un drum, după ce camioanele cu piatră le-au distrus casele

Data publicării:
camion sibioara

În drumul dinspre şi înspre cariera de piatră, zeci de maşini grele provoacă mici seisme în satul Sibioara.

Localnicii spun că gospodăriile aflate pe marginea drumului tranzitat de camioane se zguduie de fiecare dată. Unul dintre cazurile disperate din sat este cel al Mariei Radu. De câţiva ani femeia locuieşte singură şi fiecare maşină ce trece prin faţa casei îi provoacă groaza.

Ionuţ Munteanu, un alt localnic, a investit în această vară 10.000 de lei pentru a-şi renova locuinţa. La nici trei luni de la investiţia făcută, tencuiala de pe pereţi a început să sară, iar casa se zdruncină din temelii, de fiecare dată când camioanele trec prin faţa locuinţei.

Primarul din comuna Lumina spune că în afară de discuţii cu autorităţile judeţene nu au putut face absolut nimic pentru oamenii din sat.

"Am convocat la o şedinţă toţi agenţii economici împreună cu prefectura , unde să discutăm devierea acestui drum prin afara localităţii şi cât de curând sperăm ca tot traficul greu să nu mai treacă prin mijlocul comunei", a spus Dumitru Chiru, primarul comunei Lumina. 

În cazul în care situaţia nu se va rezolva într-un fel sau altul, localnicii din Sibioara sunt hotărâţi ca joi să iasă în stradă şi să blocheze drumul cu maşinile personale.


reporter: Liviu Ghinea
operator: Mihai Ciobanu

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri