Arheologia şi scufundările subacvatice sunt două domenii care cel puţin la prima vedere nu au nicio legătură unul cu celălalt. Cu toate acestea, un angajat la Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa a reuşit să îmbine meseria cu pasiunea pentru explorări submerse. Cătălin Dobrinescu are 39 de ani şi este singurul muzeograf român ce deţine un atestat de arheolog subacvatic UNESCO. Lucrează în cadrul muzeului constănţean de peste 15 ani, şi a început să exploreze adâncurile în urmă cu 6 ani. În tot acest timp, Cătălin a reuşit să acumuleze o bogată experienţă în domeniu.
Cătălin Dobrinescu, arheolog subacvatic, povesteşte că "cercetările le-am desfăşurat în Marea Adriatică, în Marea Mediterană, în Croaţia în Sicilia şi toate au presupus un grad ridicat de cercetare, n-aş putea să precizez o zonă, peste tot a fost interesant frumos"
Însă marea dorinţă a arheologului este să exploreze adâncurile Mării Negre, iar apele care scaldă ţărmul românesc nu duc lipsă de vestigii.Cătălin Dobrinescu spune că"am desfăşurat cercetarea ţărmului Mării Negre identificând câteva situri cu un potenţial arheologic ridicat."
Însă, marea lui dezamăgire este că cercetările nu se pot aprofunda din caza lipsei de interes faţă de acest domeniu, respectiv lipsa fondurilor şi a unei echipe de profesionişti. O soluţie pentru finanţarea unor astfel de cercetări ar fi exploatarea lor din punct de vedere turistic, aşa cum se întâmplă în alte ţări.
Constantin Chera, şef secţie Muzeul de Istorie, declară că"o astfel de abordare au avut-o colegii noştri din Turcia care au înfiinţat un muzeu arheologic din punct de vedere al descoperirilor submarine cu tot ceea ce înseamnă valorificare ştiinţifică a acelor situri"
De asemenea, siturile submerse se pot vizita organizat de către scafandri amatori ţările cu ieşire la Marea Mediterană dezvoltând o adevărată ramură turistică în acest sens.