Locul în care an de an copiii vin în vacanţă la malul mării este acum pustiu. Peste doar câteva luni zona va fi total schimbată şi animată de sute de elevi. Unele porţiuni ale complexului, însă, arată ca nişte clădiri părăsite.
Sala de şedinţe a elevilor, numită şi Sala Prieteniei a rămas acum doar o amintire frumoasă. Această parte a complexului a fost lăsată în paragină de câţiva ani deoarece nimeni nu a mai investit niciun ban aici.
În anii de glorie ai taberei, aici veneau mii de copii din toate colţurile ţării, dar şi din străinătate.
În anii 90, tabăra de la Năvodari avea o capacitate de 14 mii de locuri. Mai mult de jumătate din suprafaţa terenului, însă, a fost retrocedată, iar acum, aici mai pot veni în vacanţă doar 500 de copii.
Administratorii taberei spun că până la vară vor investi aproximativ două milioane de euro în reamenajarea complexului.
Investiţiile au fost posibile numai după ce, anul trecut, tabăra s-a înfiinţat într-o societate. Consiliul Local deţine 40 la sută din acţiuni.
Administratorii taberei au în plan amplasarea unui parc acvatic lângă tabără, construirea unui centru de afaceri, dar şi lărgirea cu încă două benzi a şoselei care trece pe lângă complex. Lucrările vor demara în cel mult şase luni, iar cheltuielile vor fi suportate din fonduri europene.